Câștigătorii Galei HOP, 2013

Câștigătorii Galei HOP, 2013

galahop

Premiul pentru cea mai bună actriţă, secţiunea individual a fost acordat actriţeiEMŐKE PÁL pentru rolul din propria sa compoziţie „A dragon in my mind”, precum şi pentru întruchiparea actriţei Nicole Kidman. Actrița este absolventa Facultății de Teatru și Televiziune, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, nivel master, promoția 2013.

Premiul SICĂ ALEXANDRESCU (începând cu a V-a ediţie), premiul special al juriului, a fost acordat actriţei ALEXANDRA CARAS pentru „Salome”, după o idee de Charles M.Lee, precum şi pentru întruchiparea actriţei Marlene Dietrich. Actrița este absolventa Facultății de Teatru și Televiziune, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, nivel licență, promoția 2013.

PREMIUL pentru prestanţă şi rostire scenică oferit de actriţa Dorina Lazăr, a fost acordat actriţei SIMONA ARSU pentru rolul Boogie din „Pisica verde” de Elise Wilk, precum şi pentru întruchiparea actorului Sacha Baron Cohen din filmul „Borat”. Actrița este masterandă în ultimul an la Facultatea de Teatru și Televiziune, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

PREMIILE AMZA PELLEA

  • Premiul pentru cea mai bună actriţă: AMALIA HUŢAN, pentru rolul Medeea Redux în „Bash. O trilogie contemporană” de Neil LaBute, precum şi pentru întruchiparea actriţei Samantha Morton. Actrița este absolventa Facultății de Teatru și Televiziune, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, promoția 2012.
  • Premiul pentru pedagogie teatrală, acordat profesorului BÁCS MIKLÓS de la Facultatea de Teatru și Televiziune, Universitatea „Babes-Bolyai”, din Cluj-Napoca.
  • Premiul de Excelenţă, acordat regizorului RADU AFRIM, absolvent al Facultății de Teatru și Televiziune, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

PREMIUL VOX MARIS – Premiul pentru cel mai tânăr concurent :

RÉKA LÁZSLÓ, născută în 23 ianuarie 1992, la Miercurea Ciuc, licenţiată a Facultății de Teatru și Televiziune, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, promoţia 2013. 

Foto: cugetliber.ro

Close Menu