Junior Summer University

Junior Summer University

jsu1

Vineri, 19 iulie, am fost onorați de vizita elevilor participanți la Junior Summer University. Curtea, studiourile, dar și modesta noastră “garsonieră” de la mansardă a devenit neîncăpătoare pentru cei peste 250 de elevi, curioși să descopere culisele unei facultăți care pregătește viitori actori, regizori de teatru, scenariști, oameni de televiziune, cineaști dar și oameni de media. 

“Junior Summer University” este un proiect educațional de tineret, implementat de Organizația Studenților din Universitatea “Babeș-Bolyai”(OSUBB) 

Timp de 14 zile (18 iulie-1 august 2013), un număr de 220 de elevi din România, care vor absolvi anul acesta clasa a XI-a vor participa la simularea procesului de predare, învățare și evaluare din Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj- Napoca. Se dorește o familiarizare cu viața academică din toate punctele de vedere; începând de la modul de admitere la o facultate, simulat de alegerea participanților printr-un formular pe care aceștia îl completează în momentul în care doresc să se înscrie în proiect, pana la modul de examinare din cadrul facultății alese. Odata cu alegerea facultății, elevii iau parte într-un mod realist la cursuri și seminarii, urmând mai apoi să fie evaluați, sub forma unei sesiuni de examene. Pe lângă acest aspect al vieții de student, participanții au ocazia să vadă cum este viața într-un cămin, cum sunt cantinele unde vor lua masa, precum și viața socială, sub forma petrecerilor tematice, frecventarea locurilor preferate de studenții clujeni și alte activități aferente. 

Mai multe detalii pe jsu.osubb.ro 

Fotografii, impresii și Like-uri pe pagina noastră de Facebook.

Close Menu