Sesiunea de comunicări științifice, aprilie 2016

Sesiunea de comunicări științifice, aprilie 2016

Facultatea de Teatru și Televiziune organizează în data de 20 mai 2016 sesiunea anuală de comunicări științifice dedicată studenților și masteranzilor de la toate specializările (actorie, regie, teatrologie, cinematografie, fotografie, media, filmologie, arte performative etc.), liniile de studiu română și maghiară. Evenimentul va fi structurat pe două module:

Modul I: Analiză şi cercetare ştiinţifică (eseu, analiză de spectacol, film, fotografie etc.)

Lucrarea presupune expunerea concisă a unei cercetări de nivel universitar cu relevanță în domeniul artelor spectacolului sau propunând abordări interdisciplinare. Timpul alocat unei prezentări este de 20 de minute.

Modulul II: Abordare critică a unei creaţii proprii (spectacol, concepţie regizorală, rol, dramaturgie, scenariu, film, documentar, fotografie etc.).

Prezentarea presupune performarea sau proiecția unui fragment din creaţia proprie, după caz (15 minute), şi expunerea poziţiei critice adoptate în faţa acestei creaţii: motivele alegerii temei, a concepţiei etc.; criteriile estetice adoptate; impactul scontat asupra spectatorului vizat; miza produsului artistic lansat (10 minute).

Cele mai bune lucrări vor fi premiate.

 

GHID DE REDACTARE:

  • Lucrările vor avea între 2500 și 5000 de cuvinte (5-10 pagini).
  • Lucrările vor fi redactate cu corp de 12, Times New Roman, spațiere la 1,5 rânduri.
  • Lucrările vor include bibliografie și note.
  • În vederea redactării lucrării vă recomandăm să vă adresați unui cadru didactic coordonator, la alegere.
  • Studenţii se vor prezinta la sesiune cu lucrarea în format electronic şi tipărit, în cîte 3 exemplare (cîte una pentru fiecare membru al juriului).

 

ÎNSCRIERI:

Înscrierea este deschisă pentru studenţii de la toate specializările facultății de la nivel licență și masterat, de la ambele linii de studiu – română şi maghiară.

Perioada de înscrieri: 1 aprilie – 30 aprilie 2016.

 

Înscrierile se vor face prin email:

Lect. dr. Anca Hațiegan – ancahatiegan@yahoo.com (Dep. de Teatru, linia română)

Buchmann Wilhelm – vulu07@yahoo.com (Dep. de Teatru, linia maghiară)

Lect. dr. Delia Marchiș – delia.marchis@ubbcluj.ro (Dep. de Cinematografie și Media, linia română)

Lect. dr. Karácsonyi Zsolt – kzstvkzs@gmail.com (Dep. de Cinematografie și Media, linia maghiară)

 

Studenţii vor comunica la înscriere:

  • numele, anul şi specializarea
  • profesorul coordonator
  • titlul lucrării care urmează să fie prezentată
  • modulul la care doresc să se înscrie
  • eventualul necesar tehnic (video-proiector, DVD-player etc.) pentru prezentarea lucrării.

 

Programul exact al sesiunii va fi comunicat după finalizarea înscrierilor.

Close Menu